An apple a day, keeps the doctor away! Un măr pe zi, ține doctorul la distanță! Un proverb prost înțeles de către multe persoane chiar
și nutriționiști. Unii și-au propus să mănânce zilnic mai multe mere sau alte
fructe, pentru a fi cât mai departe de doctor, numai că mai multe fructe te
apropie de doctor, nu te îndepărtează.
Dietele care există la ora actuală sunt de diferite
orientări și curente, cu tot felul de strategii, unele mai bune, altele mai
puțin bune, însă printre cele mai nocive diete sunt cele care recomandă
consumul de fructoză.
Este lipsă de profesionalism să încurajezi consumul de
fructoză, atâta timp cât aceasta este mai periculoasă decât zahărul rafinat.
Indiferent dacă provine din surse naturale sau este obținută prin sinteză,
formula chimică a fructozei este aceeași. Sunt foarte mulți care cred că tot
ceea ce provine din natură, este sănătos. Nu este așa. Ciupercile otrăvitoare
provin tot din natură. Atenție! Nocivitatea fructozei se manifestă în timp și
este strâns legată de tumori, fibroame, chisturi dar și alte afecțiuni precum
stres oxidativ, afectarea integrității intestinale, formarea plăcilor de aterom
ș.a., afecțiuni care odată instalate nu se vindecă prin simpla renunțare la
fructoză ci este nevoie de strategii, nutriționale și de tratament, bine
țintite.
Există afaceri care supraviețuiesc de pe urma consumului
de fructoză, profitând de necunoașterea oamenilor, însă sunt proceduri
nesănătoase. Fructoza fiind hidrofilă, duce la retenție de lichide. Și atunci,
astăzi ți se dau să mănânci trei mere și mâine ți se demonstrează că ai prea
multă apă în corp, ca să ți se poată vinde fiole și plicuri cu substanțe
diuretice? Fructoza însă nu va fi eliminată, ci doar apa care va fi
reîncorporată printr-un nou aport de frucoză ș.a.m.d. Metabolizrea acestei
fructoze ingerate zilnic, se va face cu tot pachetul de efecte secundare
nocive. Folosirea diureticelor pe termen mediu și lung se face numai sub
supraveghere medicală, din rațiuni foarte bine întemeiate. Un dezechilibru
electrolitic generează disfuncții cardiace iar carența cronică a unui mineral poate conduce direct către cancer.
Trei mere? Am putea crede că nu este mult. Dacă mănânci
ocazional trei mere într-o zi, sau alte fructe, nu ar fi o problemă, dar, dacă
acest lucru se întâmplă zilnic, atunci chiar va deveni o problemă. ”Mai bine o
felie de tort, decât un kilogram de mere!”, spune nutriționistul Mihaela Bilic.
În trei mere medii se regăsesc 40-50 grame de fructoză,
adică trei linguri din cea mai periculoasă formă de zahăr natural. În 30 de
zile avem 1,5kg de fructoză. A consuma lunar 1,5kg fructoză, este dezastruos,
este calea sigură către foarte multe dintre bolile civilizației moderne. Pentru
foarte mulți, o dietă sănătoasă înseamnă obligatoriu multe fructe, miere (care
are de asemenea multă fructoză), fresh-uri de fructe și altele. Din păcate,
nutriția nu înseamnă satisfacerea dependențelor și propriilor plăceri
gustative, așa cum vor să transmită unii nutriționiști sau dive care scot cărți
de ”bucate sănătoase” fără a ști nimic despre funcționarea celulelor. Nutriția,
în primul rând, trebuie să se adreseze celulei, să ofere nutrienți care să
asigure o bună desfășurare a proceselor intra și intercelulare și să protejeze
ADN-ul de leziuni. Pentru acest lucru este nevoie de unele cunoștințe de fiziologie
umană și biochimie. Dacă s-ar cunoaște aceste lucruri, nu cred că s-ar mai
recomanda cu atâta ”pricepere”, multe fructe sau fresh-uri de fructe. Este
normal să consumăm fructe în perioada sezonului locului unde viețuim, cu moderație, nu în cantități mari. Pentru unii, sezonul fructelor se întinde pe tot parcursul
anului. Nu se încheie niciodată. Cu fiecare porție de fructoză, mai ales dacă
aceasta se întâmplă în mai multe secvențe zilnic, amplifici orice stare
patologică existentă sau o poți iniția. Dietele pe termen lung în care se
recomandă consumul zilnic a mai multor porții de fructe, își vor face simțite
efectele, nu imediat, ci în următorii ani, întrucât o boală se inițiază cu cel
puțin trei ani înainte de a se face resimțite primele simptome.
În ceea ce privește nutriția, realitatea biologică nu
corespunde modei curentelor nutriționale moderne care amprentează societatea și nici scopurilor mercantile ale unor comercianți de diete pentru slăbit. Modul de
funcționare al celulei nu va putea fi schimbat de trendul modei sau de
interesele unora ci va rămâne același ca acum 100 sau 10.000 sau 50.000 de ani.
Corpul uman și-a adaptat mecanismele și funcțiile interne la nutrienții care au
existat în mod constant în dietă, de-a lungul evoluției umane, ori fructele se
regăseau doar în perioade restrânse de timp și în cantități mici, fiind vorba
despre fructe sălbatice, neexistând pomicultura și supermarketurile care să
asigure o aprovizionare continuă. Genomul uman nu se poate schimba peste
noapte, așa cum și-ar dori unii și orice abatere de la modul de funcționare
creat în mod adaptativ, din aproape în aproape, de-a lungul evoluției, va avea
urmări și consecințe. Nutrigenomica ne învață cât se poate de clar că
alimentele ne amprentează în fiecare clipă, până la nivel de genă. Adică genele
se vor exprima în funcție de ceea ce mâncăm. Corpul uman știe foarte bine de ce
are nevoie și ce depozite trebuie să facă pentru a-și asigura funcționarea și supraviețuirea,
respectiv depozite de grăsime și glucoză sub formă de glicogen. Nu face
depozite de fructoză, întrucât aceasta nu îi este necesară funcționării. Dacă
îi era necesară fructoza, știam să facem depozite de fructoză. Așa că nu putem
să introducem forțat, zi de zi, substanțe de care corpul nu are nevoie fiindcă
feedbackul va fi foarte neplăcut. Aportul constant de fructoză are în timp
efecte secundare mai importante decât fumatul sau consumul de alcool. Mă
întreb, oare unii nutriționiști care recomandă zilnic porții generoase de fructoză,
nu știu că aceasta este cea mai periculoasă formă de zahăr natural, mult mai
periculoasă decât zahărul rafinat, chiar și în cantități modeste?! Aceste
lucruri sunt demonstrate de mult timp de către oamenii de știință prin cercetări
științifice solide și studii ample evidențiate în literatura științifică de
profil!
Sunt multe afecțiunile în care este implicată fructoza,
dar una dintre cele mai dramatice afecțiuni, în care aceasta are o implicare
majoră, este cancerul. Există o corelație strânsă între consumul excesiv de
fructoză și geneza și progresia cancerului de sân, fructoza susținând
proliferarea celulelor canceroase prin preferința, prin tropismul pe care îl
are, față de aceste celule. Situația este asemănătoare și în cazul cancerului
de pancreas sau în cazul leucemiei.
Cancerul de sân este întâlnit cel mai frecvent la femeile
din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Nu este o întâmplare, întrucât
există o legătură cu faptul că în aceste țări consumul mare de fructoză din
diferite surse este distribuit pe perioada întregului an. Fructoza, de fapt,
este direct implicată în progresul tuturor formelor de cancer, dar, în mod
special, în cancerul de sân.
În concluzie, atenție la dietele nocive! Oamenii trebuie învățați în primul rând, nu ce să mănânce, ci ce să nu mai mănânce. Trebuie învățați care sunt alimentele care îi îmbolnăvesc și de ce, care sunt alimentele sănătoase și care nu, cum își pot schimba stilul de viață, fără a-și pune sănătatea și viața în pericol.
În concluzie, atenție la dietele nocive! Oamenii trebuie învățați în primul rând, nu ce să mănânce, ci ce să nu mai mănânce. Trebuie învățați care sunt alimentele care îi îmbolnăvesc și de ce, care sunt alimentele sănătoase și care nu, cum își pot schimba stilul de viață, fără a-și pune sănătatea și viața în pericol.