crucea verde

crucea verde

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Un preț prea mare...




  Este important să realizăm că beneficiile reducerii grăsimii abdominale merg mult dincolo de estetică. Grăsimea abdominală (grăsimea viscerală care se depozitează în jurul organelor interne) eliberează proteine și hormoni care pot provoca inflamații, care la rândul lor pot afecta arterele și ficatul, influențând modul în care organismul descompune zaharurile și grăsimile. Excesul de greutate corporală contribuie la creșterea riscului anumitor tipuri de cancer. Acest exces de grăsime corporală afectează funcția sistemului imunitar și stimulează inflamația, modulează nivelurile anumitor hormoni și factorii care reglează creșterea celulară. Inflamația cronică asociată cu acumularea de grăsime viscerală poate declanșa o gamă largă de boli sistemice în strânsă legătură cu sindromul metabolic. Acesta este motivul pentru care acumularea de grăsime în plus în jurul taliei este legată de diabetul de tip 2, boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale, precum și alte boli cronice.
   Reducerea stratului de grăsime de pe abdomen este foarte importantă, însă nu mai puțin importantă este metoda aleasă pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Meteodele de a slăbi sunt diverse dar, nu toate sunt sănătoase. Trebuie făcută o diferențiere clară între diversele metode de a slăbi și implicațiile acestora asupra sănătății. Metodele de slăbire care folosesc rezecția gastrică sau utilizarea diureticelor au efecte dezastruoase. Singurele metode eficiente și sigure sunt cele bazate exclusiv pe dietă. Unele diete bazate pe shake-uri sau batoane proteice, sunt diete de înfometare cu produse de sinteză, care vor duce la efectul yo-yo și probleme de sănatate. O dieta trebuie sa fie bine echilibrată și alcătuită numai din produse naturale, să cuprindă toate principiile alimentare, să nu înfometeze și să aducă un plus în starea de sănătate.
          Sunt persoane care încearcă cu disperare să scape rapid de  kilograme și adesea apelează la diuretice și laxative. Diureticele sunt concepute să elimine din corp excesul de apă, în anumite situații patologice, și nu duc la acea scădere în greutate pe care o așteaptă cel în cauză. Folosirea diureticelor și a laxativelor pentru scăderea în greutate este asociată cu tulburări de alimentație și inclusiv de sănătate. Nu de puține ori, în anumite cazuri, pentru a se putea obține câștiguri mascate din vânzarea diureticelor, se asociază și câte o dietă, cu scopul de a induce ideea că reducerea în greutate se datorează dietei și nu pierderilor excesive de apă.
         Se poate obține o reducere de greutate cu diuretice, dar pierderea în greutate durează doar pe perioada în care se administrează diureticele, întrucât este vorba despre o scădere în greutate prin pierdere de apă și nu de grăsime. Înainte de a apela la metode de slăbit care folosesc diuretice sau laxative ar fi bine să consultați mai întâi un medic specialist cardiolog sau internist pentru a discuta despre siguranța utilizării lor!
         Printre efectele  secundare dupa administrarea diureticelor se numără dureri de cap, oboseală, sete și dificultăți de coordonare. În cazuri extreme, acestea pot provoca afecțiuni medicale care pun viața în pericol, cum ar fi insuficiența renală sau hepatică. În plus, recâștigarea rapidă a greutății poate duce la dispoziție oscilantă și depresie. Utilizarea diureticelor ca ajutor pentru pierderea în greutate poate duce la efecte secundare periculoase cum ar fi crampe musculare, niveluri reduse de sodiu în sange, dezechilibre electrolitice, palpitații cardiace, aritmii si deces. Abuzul de diuretice poate provoca deshidratare, ulcere gastrice, pierderi de minerale, dezechilibre în fluidele corporale și scaune cu sînge. De asemenea abuzul de diuretice și laxative pentru a scădea în greutate poate duce la o rezistență crescută, determinând o mărire a dozelor pentru a obține aceleași rezultate.
      În concluzie, dacă se iau diuretice prea mult timp, corpul poate deveni dependent de ele, necesitând intervenția medicală pentru corectare. Utilizarea pe termen lung și abuzul de diuretice pot avea efecte secundare devastatoare și ireversibile. Diureticele și laxativele reduc temporar greutatea corporală, deoarece elimină apa, nu grăsimea, din organism. Pentru a obține o schimbare reală în compoziția corpului și pentru a observa o pierdere în greutate mai mare și de durată, în condiții de siguranța, prin eliminarea grasimii și nu a apei, trebuie renunțat la diuretice și laxative și căutată o abordare reală și eficientă a modului de a slăbi. Diureticele sunt ieftine, se găsesc la orice farmacie, dar se folosesc doar în cazul unor afecțiuni și cu prudență, din cauza riscurilor  asociate. 
       O altă metodă de a slăbi rapid dar cu consecințe pe măsură este rezecția gasctrică. Această metodă este folosită pentru persoanele cu obezitate complicată, morbidă, întrucât riscurile post-operator pe termen lung par să fie mai mici decât riscul de deces din cauza obezității. A recurge însă la această metodă, pentru persoanele cu obezitate de gradul II și III, reprezintă o alegere mai mult decât neinspirată, aș putea spune chiar dezastruoasă. Toate acestea întrucât, cel mai probabil, celor în cauză nu le sunt prezentate decât beneficiile, riscurile fiind lăsate deoparte, poate din neștiință, sau prezentate prea târziu din indiferență. Această metodă de a slăbi se bazează pe reducerea numărului de calorii absorbite, fie printr-o procedură restrictivă, fie prin malabsorție.      
    Modificarea tractului gastro-intestinal afectează absorbția și cadrele medicale ar trebui să avertizeze pacienții de posibilele deficiențe ale micronutrienților și de simptomele și efectele produse de aceste deficiențe. Această condiție de înfometare a organismului și malabsorția se vor manifesta, din păcate, nu numai pe perioada reducerii grăsimii corporale ci pe perioada întregii vieți. Problemele majore vor incepe după aproximativ unu până la doi ani de zile de la intervenția chirurgicală, pacienții necesitând supraveghere medicală permanentă iar medicii în cauză trebuie să fie familiarizați cu sindroamele postoperatorii care rezultă din deficiențele nutritive specifice ale vitaminelor B12, B1, acidul folic, A, D și K și mineralele fier, calciu, zinc și cupru.
        Deficitul de fier este comun tuturor celor trei tipuri de intervenții chirurgicale bariatrice. Anemia poate fi secundară deficitului de fier, deficienței de acid folic și chiar deficitului de vitamina B12. Deficitul de vitamina B1 poate genera neuropatii periferice. Problemele pe termen lung, cum ar fi modificările metabolismului osos sau complicațiile neurologice, trebuie atent monitorizate, putând apărea unele complicații, cum ar fi demineralizarea osoasă din cauza deficienței de vitamina D, pierderea părului secundară deficienței de zinc sau degradarea vederii pe timp de zi datorată deficienței de vitamina A.
       Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, după o perioadă scurtă de timp, de câteva luni de zile de la intervenția chirurgicală, se va instala sindromul aderențial, tocmai ca urmare a acestei intervenții, cu efecte deloc de neglijat. Și ca o încununare a tuturor acestor lucruri, dupa aproximativ 10 ani de zile de la rezecția gastrică, începe să apară cancerul pe bontul gastric. 
      Și toate acestea pentru a slăbi fără vreun efort din partea celui în cauză și doar pentru a-și putea satisface în continuare viciile gustative. Un preț mult prea mare, plătit din comoditate și lipsă de determinare sau din lipsă de informare.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu