crucea verde

crucea verde

marți, 26 martie 2019

Diete nocive



An apple a day, keeps the doctor away! Un măr pe zi, ține doctorul la distanță! Un proverb prost înțeles de către multe persoane chiar și nutriționiști. Unii și-au propus să mănânce zilnic mai multe mere sau alte fructe, pentru a fi cât mai departe de doctor, numai că mai multe fructe te apropie de doctor, nu te îndepărtează.
Dietele care există la ora actuală sunt de diferite orientări și curente, cu tot felul de strategii, unele mai bune, altele mai puțin bune, însă printre cele mai nocive diete sunt cele care recomandă consumul de fructoză.
Este lipsă de profesionalism să încurajezi consumul de fructoză, atâta timp cât aceasta este mai periculoasă decât zahărul rafinat. Indiferent dacă provine din surse naturale sau este obținută prin sinteză, formula chimică a fructozei este aceeași. Sunt foarte mulți care cred că tot ceea ce provine din natură, este sănătos. Nu este așa. Ciupercile otrăvitoare provin tot din natură. Atenție! Nocivitatea fructozei se manifestă în timp și este strâns legată de tumori, fibroame, chisturi dar și alte afecțiuni precum stres oxidativ, afectarea integrității intestinale, formarea plăcilor de aterom ș.a., afecțiuni care odată instalate nu se vindecă prin simpla renunțare la fructoză ci este nevoie de strategii, nutriționale și de tratament, bine țintite.
Există afaceri care supraviețuiesc de pe urma consumului de fructoză, profitând de necunoașterea oamenilor, însă sunt proceduri nesănătoase. Fructoza fiind hidrofilă, duce la retenție de lichide. Și atunci, astăzi ți se dau să mănânci trei mere și mâine ți se demonstrează că ai prea multă apă în corp, ca să ți se poată vinde fiole și plicuri cu substanțe diuretice? Fructoza însă nu va fi eliminată, ci doar apa care va fi reîncorporată printr-un nou aport de frucoză ș.a.m.d. Metabolizrea acestei fructoze ingerate zilnic, se va face cu tot pachetul de efecte secundare nocive. Folosirea diureticelor pe termen mediu și lung se face numai sub supraveghere medicală, din rațiuni foarte bine întemeiate. Un dezechilibru electrolitic generează disfuncții cardiace iar carența cronică a unui mineral poate conduce direct către cancer.
Trei mere? Am putea crede că nu este mult. Dacă mănânci ocazional trei mere într-o zi, sau alte fructe, nu ar fi o problemă, dar, dacă acest lucru se întâmplă zilnic, atunci chiar va deveni o problemă. ”Mai bine o felie de tort, decât un kilogram de mere!”, spune nutriționistul Mihaela Bilic.
În trei mere medii se regăsesc 40-50 grame de fructoză, adică trei linguri din cea mai periculoasă formă de zahăr natural. În 30 de zile avem 1,5kg de fructoză. A consuma lunar 1,5kg fructoză, este dezastruos, este calea sigură către foarte multe dintre bolile civilizației moderne. Pentru foarte mulți, o dietă sănătoasă înseamnă obligatoriu multe fructe, miere (care are de asemenea multă fructoză), fresh-uri de fructe și altele. Din păcate, nutriția nu înseamnă satisfacerea dependențelor și propriilor plăceri gustative, așa cum vor să transmită unii nutriționiști sau dive care scot cărți de ”bucate sănătoase” fără a ști nimic despre funcționarea celulelor. Nutriția, în primul rând, trebuie să se adreseze celulei, să ofere nutrienți care să asigure o bună desfășurare a proceselor intra și intercelulare și să protejeze ADN-ul de leziuni. Pentru acest lucru este nevoie de unele cunoștințe de fiziologie umană și biochimie. Dacă s-ar cunoaște aceste lucruri, nu cred că s-ar mai recomanda cu atâta ”pricepere”, multe fructe sau fresh-uri de fructe. Este normal să consumăm fructe în perioada sezonului locului unde viețuim, cu moderație, nu în cantități mari.  Pentru unii, sezonul fructelor se întinde pe tot parcursul anului. Nu se încheie niciodată. Cu fiecare porție de fructoză, mai ales dacă aceasta se întâmplă în mai multe secvențe zilnic, amplifici orice stare patologică existentă sau o poți iniția. Dietele pe termen lung în care se recomandă consumul zilnic a mai multor porții de fructe, își vor face simțite efectele, nu imediat, ci în următorii ani, întrucât o boală se inițiază cu cel puțin trei ani înainte de a se face resimțite primele simptome.
În ceea ce privește nutriția, realitatea biologică nu corespunde modei curentelor nutriționale moderne care amprentează societatea și nici scopurilor mercantile ale unor comercianți de diete pentru slăbit. Modul de funcționare al celulei nu va putea fi schimbat de trendul modei sau de interesele unora ci va rămâne același ca acum 100 sau 10.000 sau 50.000 de ani. Corpul uman și-a adaptat mecanismele și funcțiile interne la nutrienții care au existat în mod constant în dietă, de-a lungul evoluției umane, ori fructele se regăseau doar în perioade restrânse de timp și în cantități mici, fiind vorba despre fructe sălbatice, neexistând pomicultura și supermarketurile care să asigure o aprovizionare continuă. Genomul uman nu se poate schimba peste noapte, așa cum și-ar dori unii și orice abatere de la modul de funcționare creat în mod adaptativ, din aproape în aproape, de-a lungul evoluției, va avea urmări și consecințe. Nutrigenomica ne învață cât se poate de clar că alimentele ne amprentează în fiecare clipă, până la nivel de genă. Adică genele se vor exprima în funcție de ceea ce mâncăm. Corpul uman știe foarte bine de ce are nevoie și ce depozite trebuie să facă pentru a-și asigura funcționarea și supraviețuirea, respectiv depozite de grăsime și glucoză sub formă de glicogen. Nu face depozite de fructoză, întrucât aceasta nu îi este necesară funcționării. Dacă îi era necesară fructoza, știam să facem depozite de fructoză. Așa că nu putem să introducem forțat, zi de zi, substanțe de care corpul nu are nevoie fiindcă feedbackul va fi foarte neplăcut. Aportul constant de fructoză are în timp efecte secundare mai importante decât fumatul sau consumul de alcool. Mă întreb, oare unii nutriționiști care recomandă zilnic porții generoase de fructoză, nu știu că aceasta este cea mai periculoasă formă de zahăr natural, mult mai periculoasă decât zahărul rafinat, chiar și în cantități modeste?! Aceste lucruri sunt demonstrate de mult timp de către oamenii de știință prin cercetări științifice solide și studii ample evidențiate în literatura științifică de profil!
Sunt multe afecțiunile în care este implicată fructoza, dar una dintre cele mai dramatice afecțiuni, în care aceasta are o implicare majoră, este cancerul. Există o corelație strânsă între consumul excesiv de fructoză și geneza și progresia cancerului de sân, fructoza susținând proliferarea celulelor canceroase prin preferința, prin tropismul pe care îl are, față de aceste celule. Situația este asemănătoare și în cazul cancerului de pancreas sau în cazul leucemiei.
Cancerul de sân este întâlnit cel mai frecvent la femeile din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Nu este o întâmplare, întrucât există o legătură cu faptul că în aceste țări consumul mare de fructoză din diferite surse este distribuit pe perioada întregului an. Fructoza, de fapt, este direct implicată în progresul tuturor formelor de cancer, dar, în mod special, în cancerul de sân.

              În concluzie, atenție la dietele nocive! Oamenii trebuie învățați în primul rând, nu ce să mănânce, ci ce să nu mai mănânce. Trebuie învățați care sunt alimentele care îi îmbolnăvesc și de ce, care sunt alimentele sănătoase și care nu, cum își pot schimba stilul de viață, fără a-și pune sănătatea și viața în pericol.





luni, 25 februarie 2019

Colesterolul, cauză și efect




Colesterolul este o substanță cu care ne naștem. Dacă această substanță o avem în interiorul corpului dinainte de a ne naște și este prezentă de-a lungul întregii noastre vieți, înseamnă că este ceva de maximă importanță, fără de care corpul uman nu ar putea funcționa. De ce ar produce ficatul colesterol și ar menține o anumită colesterolemie, dacă nu ar fi nevoie? De ce ar produce corpul ceva rău? Stiu că sunt mulți care cred că valorile mari ale colesterolului sunt cauzate de consumul de grăsimi animale. Foarte greșit. Cunoașteți vegetarieni sau persoane care evită consumul oricărui tip de grăsime animală dar cu toate acestea au colesterolul mare? Cunoașteți persoane care consumă frecvent grăsimi animale (unt, slănină, smântână) dar cu toate acestea au valori normale ale colesterolului? Sunt multe, și în primul caz și în cel de-al doilea caz. Cum este posibil?!
Colesterolul este de fapt o substanță naturală și este fundamentală pentru supraviețuirea noastră. Adică fără colesterol am muri, și asta foarte repede. Valori mult prea mici ale colesterolului, nu sunt de dorit, întrucât induc stări patologice foarte serioase și chiar decesul și, în lumina noilor accepțiuni, decât un colesterol sanguin prea mic mai bine unul mai mare. Colesterolul este esențial pentru construirea celulelor și funcționarea acestora și este produs în multe celule ale organismului, dar se găsește în cantități mari, sau în concentrații importante, în organe precum creierul și inima sau în piele și aortă. Să fie o întâmplare? Un sfert din cantitatea de colesterol găsită în corpul uman este localizată în creier, cea mai mare parte fiind în mielină, care acoperă și protejează nervii. Acest lucru nu este întâmplător, dovezile genetice și farmacologice indică faptul că nivelul scăzut de colesterol al creierului duce la boli neurodegenerative.
Corpul are nevoie și folosește cantități mari de colesterol pentru a produce substanțe importante precum hormoni, bilă, vit. D3 sau pentru a construi noile celule. În corpul uman celulelele se schimbă în permanență. Celulele care mor sunt înlocuite de altele noi. Fără colesterol acest lucru nu s-ar putea întâmpla. Colesterolul participă la acest proces, reprezentând cărămizi de o importanță majoră în construcția peretelui noilor celule, fiind deosebit de abundent în aceste membrane (75-80%), ajutându-le la menținerea integrității. Fără colesterol membranele celulare ar fi prea fluide, nu ar fi suficient de ferme. Dacă vreți, colesterolul este antigelul celulelor, întrucât menține constantă fluiditatea membranelor celulelor, indiferent de temperatură. Așadar colesterolul adaugă fermitate și integritate membranelor celulare și previne fluiditatea prea mare care ar reprezenta o problemă în păstrarea funcțiilor celulei. Cu cât este mai mic conținutul de colesterol din membrane, cu atât fluiditatea este mai mare și cu atât funcția de comunicarea între interiorul și exteriorul celulei este mai alterată, cu consecințele aferente.
Și atunci, dacă suntem un mecanism biochimic perfect, care se autoreglează, și dacă ficatul produce colesterol, nu fiindcă așa vrea el, ci la cererea organismului pentru asigurarea stării de homeostazie, de ce intervenim artificial să împiedicăm mecanismele acestui univers biologic? Ficatul produce colesterol la cerințele organismului, în funcție de starea noastră internă de sănătate, indiferent dacă suntem vegetarieni sau omnivori. Dacă din neatenție te tai cu cuțitul la o mână sau cazi cu bicicleta și te rănești bine la genunchi, în scurtă perioadă de timp nivelul colesterolului din sânge va crește, fără ca tu să mănânci ceva. Este o cerință a corpului pentru a începe procesul de refacere a celulelor distruse în urma accidentării. Nu mai vorbim de cei cu țesuturi distruse pe suprafețe mari cum sunt cei care au suferit arsuri. La aceștia, în perioada imediat următoare, colesterolul poate să ajungă la valori considerabile. Este nevoie de mult colesterol pentru refacerea noilor țesuturi. Credeți că întâmplător în spitalele de arși, pacienților li se dau mese cu alimente bogate în grăsimi animale (ouă, unt, carne grasă)?  Cei care reclamă valori mari ale colestrolemiei au fie moșteniri genetice în acest sens, fie dezechilibre interne, diverse probleme de sănătate, stres etc. De exemplu, inflamațiile articulațiilor, indiferent de cauză, pot să ducă la creșterea colesterolului. Ce facem? Căutăm să reducem colesterolul cu tratament, gândindu-ne că am mâncat ouă și de aceea îl avem mare, sau tratăm afecțiunea?...   
Defăimarea colesterolului de-a lungul timpului a fost făcută pornind de la unele efecte, considerate drept cauze, fără a se ține cont de importanța vitală a acestuia. Auzim mereu formularea acuzatoare: colesterolul trebuie scăzut întrucât se infiltrează în pereții arterelor și formează placa de aterom favorizând ateroscleroza. Chiar așa? Colesterolul nu-și mai cunoaște rolul și se infiltrează la întâmplare? Noi nu avem nicio vină? Să fi fost proiectați greșit? De ce ar mai produce corpul colesterol dacă acesta ne face rău. Deținem proprietatea de homeostazie, adică de autoreglare, de menținere a echilibrului intern. Nu colesterolul agresează peretele arterial ci noi îl agresăm iar colesterolul încearcă să repare ceea ce stricăm noi. Depunerile de colesterol de pe vasele de sânge sunt cauzate de ceea ce facem și de ceea ce introducem în gură. Nu, nu vă gândiți la consumul de carne de porc și ouă! Sunt alte aspecte care duc la depuneri de colesterol. Spre exemplu, alimente care lezează vasele de sânge sau greșeli permanente din alimentație care duc la creșterea tensiunii arteriale și la menținerea acesteia la valori ridicate. În timp, impactul unui flux de sânge la o presiune ridicată asupra arterelor, va tinde spre slăbirea peretelui arterial, fapt care se va materializa printr-o îngroșare a acestuia, deoarece intervine mecanismul de autoprotecție, întrucât aceste zone trebuie ranforsate pentru a rezista presiunii crescute. Acest lucru înseamnă că trebuie trimis la locurile respective colesterol suplimentar pentru a întări pereții arterelor. În cazul în care cauza hipertensiunii arteriale nu este eliminată, nu este corectată, situația va escalada cu o HTA tot mai mare cauzată de îngustarea progresivă a vaselor de sânge din cauza colesterolului depus pentru întărirea arterelor. Colesterolul încearcă deci să vindece și nu să provoace boli cardiovasculare. Nu cred că și-ar dori cineva o ruptură a peretelui arterial din cauză că acesta nu rezistă presiunii sângelui. De aceea, vizita timpurie la cardiolog și modificările în dietă, pot face diferența. Nimic nou până aici, cred că majoritatea cunoaște aceste lucruri. Ce fel de modificări în dietă?! Toată lumea se gândește la eliminarea grăsimilor animale. Nu. Este vorba despre acele alimente care afectează direct sau indirect vasele de sânge ducând astfel la creșterea colesterolului, acele alimente care determină în mod direct sănătatea cardio-vasculară prin influențarea proporțiilor dintre apolipoproteinele de tip A și B.
Colesterolul este o substanță care circulă liber prin organism pentru a servi diverselor cerințe ale organismului. Este, dacă vreți, ca un agent de securitate care patrulează în vederea detectării neregularităților. Acest colesterol nu se va depune, decât dacă i se vor crea condițiile specifice. Fumatul spre exemplu, prin substanțele eliberate, irită, inflamează și produce leziuni în vasele de sânge iar acest lucru nu va rămâne fără răspuns, colesterolul intervenind pentru repararea zonelor lezate, printr-o îngroșare regenerativă. Fumatul este doar un exemplu, însă leziuni serioase la nivelul vaselor de sânge sunt provocate de unele alimente sau de combinări greșite ale acestora. Fac adevărate ravagii asupra arterelor și duc la îngroșarea acestora prin depuneri de colesterol! Cum? Foarte simplu: duc la oxidarea membranei celulare, la creșterea LDL și formare de apolipoproteine B care duc direct la formarea plăcilor de aterom. 
Iată cum, paradoxal, din alimentație nu preluăm cantități semnificative de colesterol dar alimentația poate determina creșterea semnificativă a colesterolului. Poate suna ciudat dar este cât se poate de real, cel mai bun exemplu în acest sens fiind cel al vegetarienilor cu colesterolemie mare. Colesterolul este sintetizat preponderent (80-85%) de către organism iar cantitatea este stabilită în funcție de starea de sănătate, de starea internă a fiecăruia, indiferent de ceea ce nu mâncăm. Sinteza internă de colesterol, sau biosinteza, este realizată de către ficat, intestine, piele, suprarenale, aortă, dar, rolul major îl deține ficatul.
Să nu creadă cineva că dacă nu mănâncă, ouă, carne de proc sau alte produse animale își reduce valorile mari ale colesterolului. Peste tot pe unde mergi, auzi discutându-se despre alimentație, despre diete, despre colesterol. Spre exemplu, aproape toată lumea este convinsă că pieptul de pui reprezintă cea mai bună alegere pentru orice fel de dietă, mai ales dacă se recomandă și evitarea colesterolului. Există o adevărată psihoză în rândul populației că trebuie evitată carnea de porc întrucât conține mult colesterol.  
Întotdeauna când se procedează la analize comparative, trebuie folosite eșantioane de același tip. Nu se pot compara, spre exemplu, pieptul de porc cu pulpa de vită. La porc grăsimea este distribuită în exteriorul musculaturii, spre exteriorul carcasei. La vită grăsimea este distribuită preponderent în interiorul musculaturii, conferind cărnii un aspect marmorat. Ca urmare, antricotul sau pulpa de porc, vor conține mai puțină grăsime decât antricotul sau pulpa de vită. Sau, dacă se caută pentru comparație părțile cele mai slabe, nu se pot compara pieptul de porc cu pieptul de pui ci pieptul de pui trebuie comparat cu mușchiulețul de porc sau cu cotletul, care reprezintă carnea cea mai slabă de la porc. În acest caz analizele și măsurătorile au arătat următoarele:
Analiză comparativă pe eșantioane de 85g




PIEPT DE PUI

MUȘCHIULEȚ DE PORC
kcalorii

142
96
total grăsimi
(grame)
3
3
grăsimi saturate
(grame)
1
1
colesterol
(miligrame)
77
48

Adică pieptul de pui are cu aproximativ 60% mai mult colesterol decât mușchiulețul de porc. 
Tabelul de mai jos evidențiază componența în acizi grași a unor tipuri de grăsimi folosite cotidian în alimentația umană:

Conținutul în acizi grași la 100g produs

TIPUL ACIZILOR GRAȘI
GRĂSIME ANIMALA PORC (SLĂNINĂ, UNTURĂ)
ULEI DE MĂSLINE EXTRAVIRGIN
ULEI DE PALMIER
Acizi grași saturați
39,20g
14,30g
49,30g
Acizi grași mononesaturați
45,10g
78,60g
37,00g
Acizi grași polinesaturați
11,20g
7,10g
9,30g
Grăsimi omega 3
1000mg
0,50mg
0,20mg
La o analiză comparativă a celor trei tipuri uzuale de grasimi, se observă că grăsimea de porc, prin distribuția tipurilor de acizi grași, este superioară uleiului de palmier și că deține un numar mai mare de acizi grași polinesaturați (AGP) decât uleiul de măsline. Conținutul de acizi grași tip omega3, reprezintă un alt aspect care nu trebuie neglijat, întrucât la 100g produs, 1000mg (1g) sunt acizi grași omega3 care, precum se știe, în anumite proporții, au rol cardioprotectiv, cresc HDL, scad LDL și trigliceridele și reduc tensiunea arterială.
Toate aceste aspecte conferă acestor tipuri de grăsimi calități nutriționale importante, benefice, contrar unor temeri neîntemeiate. Să fie oare o întâmplare, faptul că în trecut mulți oameni ajungeau nonagenari și centagenari, consumând doar astfel de grăsimi, neavând la îndemână altele? Să fie oare o întâmplare, faptul că, odată cu recomandările, începute în urmă cu 60-70 de ani, de eliminare majoră a grăsimilor de origine animală din dietă, a crescut incidența bolilor cardiovasculare? Să fie oare o întâmplare, faptul că incidența bolilor cardiovasculare a scăzut odată cu reconsiderarea recomandărilor? Occidentalii și-au dat seama de mult timp de importanța grăsimilor saturate în alimentație iar rezultatele se pot vedea:
 


Fig.1: mortalitatea cauzată de boli cardio-vasculare în Europa în funcție de consumul                          de grăsimi saturate.

În studiile epidemiologice efectuate în ultimii ani, a fost observată o asociere inversă între colesterolul seric și riscul de accident vascular cerebral (AVC). În timp ce rata bolilor coronariene a scăzut, rata AVC a crescut. Tocmai de aceea trebuie gândită foarte bine strategia de reducere a colesterolului. Dacă avem colesterolemia prea mare, pentru a nu lăsa în deficit de colesterol celulele, cu o serie de funcții și mecanisme dependente de acesta, ar fi bine ca reducerea să se facă în mod natural, prin eliminarea cauzelor și prin creșterea HDL.
Un studiu făcut în Okinawa-Japonia pe 38.000 de persoane, bărbați și femei, timp de trei ani de zile, a scos în evidență faptul că acele persoane care au suferit accidente vasculare cerebrale de diferite tipuri, au avut nivelul seric de colesterol, scăzut, cele mai expuse fiind acele persoane cu cele mai mici valori iar la AVC-hemoragice cei mai expuși au fost bărbații. Este surprinzător sau greu de înțeles?! Este simplu. Nivelul permanent scăzut al colesterolului a condus  la membrane celulare mai subțiri, deci mai fragile. De aici până la un AVC hemoragic nu mai este decât un pas. Membrana celulară este foarte vulnerabilă la deteriorarea prin statine. La aceleași concluzii, că AVC-hemoragice sunt cauzate de nivelurile scăzute ale colesterolului seric, s-a ajuns și la Facultatea de Medicina Harvard (SUA), Institutul de Științe Medicale din Malabar (India), Centrul Național de Boli Cardiovasculare Osaka (Japonia), Institutul Național al Inimii Honolulu – Hawai (SUA) ș.a.
În concluzie, abordarea strategiilor de reducere a colesterolului trebuie foarte bine calculată, bine gândită și ținut cont de raportul risc-beneficiu. Alimentația joacă rolul hotărâtor, în cazul hipercolesterolemiei și, ca și în cazul hiperglicemiei, dacă elimini cauza, efectul dispare.




luni, 11 februarie 2019

Lenevirea metabolismului și dietele




Am fost întrebat de către unele persoane, de ce când părăsesc dietele restrictive, bazate pe cântărirea alimentelor și calculul caloriilor, se îngrașă și de ce nu li s-a modificat metabolismul, așa cum li s-a promis, deoarece inițial li s-a spus că metabolismul li se va modifica și nu se vor mai îngrășa? Deși nu sunt adeptul acestori tipuri de diete, întrucât contravin unor legi ale fiziologiei umane, răspunsul este simplu și, chiar dacă nu ați primit răspuns de la cei care v-au oferit dieta, cele mai bune răspunsuri ar trebui să le găsiți la aceștia.
Corpul uman se află într-o dinamică permanentă și toate fenomenele și procesele interne care se desfășoară sunt probabilistice. Promisiunile unora de reglare a metabolismului sau că în metabolismul individului se produc schimbări ireversibile, nu sunt decât lucruri spuse doar pe jumătate și afirmații cu caracter mercantil și neprofesionale.
Cu aceste diete comerciale, care promit schimbarea metabolismului, se slăbește la fel cum se slăbește cu multe alte diete dar care au costuri mult mai mici. Ceea ce nu li se spune celor care apelează la aceaste tipuri de dietă, este faptul că fiind diete hipocalorice efectele asupra metabolismului sunt de scurtă durată și durează până la faza a III-a sau doar atâta timp cât se urmează o parte din dietă. În momentul în care se părăsește dieta și cântărirea porțiilor, rezultatul se vede imediat. Un răspunsul clarificator și categoric, în această direcție, vine de la medicii și biologii specialiști de la Protecția Consumatorului din Bavaria care atrag atenția că ”la întreruperea acestor diete trebuie luat în calcul efectul yo-yo”. 
Aceaste diete, la rândul lor, au fost evaluate științific: Specialiștii de la AKH-Viena, spun că efectul yo-yo în aceaste diete este programat. Alexandra Kreissl de la Universitatea de Medicină din Viena, catedra de medicină nutrițională, doctor în nutriție și științe medicale aplicate și expert în biochimie nutrițională, alături de prof. univ. dr. Kurt Widhalm, doctor în medicină, specialist în nutriție clinică și medicină nutrițională, în raportul de evaluare științifică a unei astfel de diete care promite mari schimbări metabolice  au concluzionat că: ”La începutul acestui regim alimentar există o pierdere inițială în greutate, dar în cazul în care se dorește o menținere pe termen lung, problema este foarte discutabilă. Trecerea de la faza 2 la faza 3, mai devreme sau mai târziu, conduce la efectul yo-yo. Această dietă nu poate fi recomandată, întrucât se bazează pe elemente fundamentale care în mare măsură contravin recomandărilor nutriționale.”
S-a demonstrat, demult, că teoria caloriilor este, probabil, cea mai mare greșeală ştiinţifică a secolului XX, nenumăratele studii clinice şi epidemiologice conducând  spre aceeaşi concluzie: calculul caloriilor din farfurie reprezintă o practică inutilă, ineficientă şi periculoasă totodată. O dietă cu conținut scăzut de calorii nu duce la un metabolism echilibrat și stabil. De fapt, aceasta duce la situația inversă. Modelul caloric al pierderii în greutate a eșuat în mod lamentabil, ca strategie pentru schimbarea corporală pe termen lung, dar, după cum se vede, există profani, practicieni pseudonutriționiști, care nu cunosc aceste lucruri. Dietele hipocalorice nu funcționează, nu pentru că ar fi neapărat ceva greșit, ci mai degrabă pentru că sunt incomplete.
Walter Willett, cercetător în domeniul nutriției, profesor la Harvard, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă americani, declară, intransigent, ineficiența şi periculozitatea regimurilor hipocalorice și că „la originea creşterii dramatice a obezităţii în aceste ultime decenii stau recomandările oficiale ale nutriţioniştilor”.
În dietele hipocalorice, aproape întotdeauna se pierde masă musculară. Conservarea masei musculare este importantă pentru menținerea calității vieții și este general acceptat faptul că strategiile de pierdere în greutate care păstrează masa musculară sunt cele care trebuie preferate în defavoarea celor care duc la atrofiere musculară. În timpul pierderii în greutate indusă de majoritatea dietelor hipocalorice, aproximativ 20-30% din masa pierdută este masă musculară. Pentru a putea preveni aceste pierderi, trebuie să fii un foarte bun nutriționist cu suficiente cunoștințe de biochimie, fiziologie umană și a felului în care funcționează mitocondria. În perioadele de deficiență energetică (de înfometare celulară) s-a demonstrat că rata metabolică de repaus poate fi redusă, iar la persoanele supraponderale și obeze care încearcă să piardă în greutate, regimul hipocaloric poate duce la scăderea masei musculare care poate chiar deregla procesul metabolic, reprezentând un factor de risc pentru creștera în greutate și compromițând managementul greutății sănătoase. Cu alte cuvinte, mai pe înțelesul tuturor, în dietele hipocalorice se lenevește metabolismul, ca măsură de protecție și conservare a organismului.  
O dietă pentru slăbit trebuie făcută să poată susține menținerea sau accelerarea ratei metabolice și nu să ducă la o scădere a acesteia. După cum se vede, aceste lucruri nu sunt la îndemâna oricui. Necunoașterea complexului energetic care se desfășoară la nivel celular, în mitocondrii, necunoașterea și neluarea în calcul a flexibilității metabolice și a dinamicii mitocondriale și aplicarea unor diete având drept criteriu doar numărarea caloriilor, reprezintă un dezastru și lipsă de profesionalism. Nu numărul de calorii contează, ci proveniența caloriilor. Nu numărul de calorii ne interesează, ci numărul de mitocondrii (”cuptoare”) în care se ard aceste calorii și mărimea acestor mitocondrii. Nu numărul de calorii ne interesează ci eficacitatea cu care lucrează aceste cuptoare.
Mai mult decât atât, o dietă ar trebui să facă parte din stilul de viață al fiecăruia. Am putea oare ca în stilul nostru de viață să introducem diete cu mese obligatorii sau cu alimente cântărite și să plecăm în concediu cu cântarul după noi!? Făcând parte din stilul de viață, înseamnă că se derulează a la long, ori am putea oare derula pe termen lung o dietă care ne introduce într-o stare continuă de subnutriție, fără a avea repercusiuni? Corpul uman nu poate fi păcălit așa cum încearcă unii să transmită. Natura, universul, nu pot fi dezechilibrate, fără consecințe. Dacă promotorii acestui fel de programe cred că pot păcăli mecanismele adaptative ale corpului uman, se înșeală. Se știe foarte bine că dacă se urmează diete hipocalorice, de înfometare celulară, în mod automat va apărea efectul yo-yo și greutatea recâștigată va fi mai mare decât cea pierdută.
Mulți dintre promotorii acestor diete, din neștiință, ar putea reacționa imediat, foarte convinși, și ar spune că nu sunt diete de înfometare întucât oferă chiar și 1200-1300kcal, în funcție de vârstă, sex, masă corporală, înălțime. O reacție normală și oarecum justificată, întrucât nefiind specialiști în nutriție, chiar dacă medici, nu cunosc detaliile care fac diferența. Aceștia nu țin cont de faptul că, din diverse motive, nu toate caloriile ingerate se absorb și astfel din 1200 sau 1400Kcal, în realitate se absorb 800 sau 1000kcal. În faza I-a, din 900kcal se absorb probabil 600-700kcal. Cînd s-a conceput o astfel de dietă, probabil nu s-a ținut cont de faptul că absorbția nutrienților nu se întâmplă în condiții ideale și că numărul de calorii absorbite este diferit de numărul de calorii ingerate. Biodisponibilitatea nutrienților și deci absorbția și conversia caloriilor sunt puternic influențate de modul de masticație al fiecăruia, de sănătatea florei bacteriene intestinale, de tehnica preparării alimentelor, de combinarea acestora, de gradul de prezența al fibrelor, de pH-ul unor alimente, de nivelul unor aminoacizi, de activitatea SNS și a unor organe interne, de moștenirea genetică etc., toate acestea nefiind luate în calcul în alcătuirea acestor diete.
Sintetizând, lucrurile sunt foarte simple: oferind doar 600-900 kcal/zi aceste diete nu sunt altceva decât diete de înfometare. Metabolismul bazal este de aproximativ 1200 - 1800kcal/zi, în funcție de talie și sex. Pentru cei care nu știu, metabolismul bazal reprezintă minimul de energie (kcal) de care are nevoie organismul pentru a întreține funcțiile vitale în condiții de repaus: respirația, funcția cardiovasculară, consumul de repaus al tuturor celulelor organismului etc. Un adult de 70 de kg, pentru a asigura aceste condiții minime de funcționare în siguranță, are nevoie, la 24 de ore, de aproximativ 1150-1250 de kcal, în funcție de sex (femeile au metabolismul bazal cu 5-10% mai scăzut decât al bărbaților). În stări de subnutriție metabolismul bazal scade cu 15-40%. Cu alte cuvinte nu ar fi bine să scădem sub 1200-1300Kcal/zi. O dietă de 800 kcal/zi ne introduce direct în starea de subnutriție. Aceste aspecte nu vor rămâne fără ecou asupra funcționării viitoare a organismului care se va adapta acestor condiții de înfometare, prin încetinirea arderilor și prin crearea de depozite energetice (de grăsime) de fiecare dată când există un cât de mic surplus energetic. S-a demonstrat foarte clar că dietele hipocalorice, de înfometare celulară, sunt nocive si au efect de bumerang.
Un plan nutrițional nu trebuie creat la distanță, întrucât nu sunt luate în considerare preferințele nutriționale ale clientului, alimentele evitate, intoleranțele la anumite alimente, alergiile, istoricul medical și posibilele contraindicații legate de diskinezii biliare, afecțiuni intestinale, afecțiuni gastrice, boli autoimune etc. Adică trebuie făcute o anamneză nutrițională și un tablou clinic căt mai aproape de realitate și în funcție de datele antropometrice ale fiecăruia.
Un nutriționist bun trebuie să poată să-i învețe pe oameni ce să mănânce și cum să combine alimentele și nu cum să le cântărească. Învățăm oamenii să cântărească alimentele și să numere caloriile dar nu avem noțiuni elementare despre combinarea alimentelor și vrem să ne numim nutriționiști? De când și până când proteinele fac casă bună cu carbohidrații?
Consumul de fructe, spre exemplu, în timpul meselor sau imediat după mese, în timp, conduce la probleme de sănătate.  Care să fie motivul pentru care se recomandă fructele în timpul mesei sau imediat după mese? Să fie oare pentru a îngreuna digestia și astfel a-i induce celui în cauză o stare de sățietate, de indigestie, pentru a-l detrmina să mănânce cât mai puțin, pentru a slăbi, cu prețul propriei sănătăți? Prezența fructelor în bolul alimentar va îngreuna procesul de digestie și va crea astfel senzația de plinătate pentru o perioadă mai lungă de timp suprasolicitând organismul și ținându-l în stare de alertă din cauza stării de digestie prelungită (indigestie). Acest aspect se numește stres digestiv și în timp are urmări nefaste. Dacă ar fi consumate pe stomacul gol, fructele ar părăsi stomacul în 40-60 de minute, în funcție de modul de masticație și tipul de fruct. Dacă sunt consumate împreună cu alte alimente, în special proteine, timpul petrecut  în stomac al acestui mix alimentar este de ordinul orelor, putând ajunge până la 8-10 ore. Dacă aceste greșeli majore de alimentație se întâmplă ocazional, nu reprezintă o problemă, dar dacă aceste anomalii devin zilnice, recomandate ca un stil de viață, atunci reprezintă o adevărată amenințare la adresa sănătății. Pentru a nu recomanda diete care reprezintă un atac la sănătate, aceste lucruri ar trebui să fie cunoscute de către orice nutriționist, fiind lucruri elementare, așa că răspunsul pentru întrebarea legată de recomandarea de a consuma fructe în timpul mesei sau imediat la sfârșitul acesteia, vine de la sine.
Un proces sănătos de slăbire trebuie să survină în mod natural, numai prin dietă, cu alimente sănătoase și nu cu hrană conservată sau cu substituenți, nu prin înfometare ci printr-o dietă normocalorică, nu prin utilizarea fiolelor sau siropurilor pentru eliminarea apei din corp cu substanțe diuretice, nu prin pierdere de masă musculară ci numai și numai prin arderea grăsimilor. O dietă sănătoasă și care să facă parte din stilul de viață al unui om, trebuie să fie simplă, fără numărarea caloriilor, fără un număr zilnic obligatoriu de mese și gustări, fără cantități impuse și care să-ți permită să-ți alcătuiești o masă sau să găsești de mâncare  oriunde te-ai deplasa. Cu alte cuvinte să mâncăm liberi de sarcini, când vrem și de câte ori este nevoie, dacă ne este foame, dar din ceea ce trebuie. Organismul dictează toate acestea mai bine decât orice calculator.
În concluzie, revenirea la kilogramele inițiale și câștigarea altora în plus, sunt cauzate de efectul yo-yo, care apare în dietele hipocalorice. Cine îmbrățișează astfel de diete trebuie să fie pregătit și pentru confruntarea cu acest efect. În ceea ce privește accelerarea metabolismului, nu este altceva decât o iluzie, în final obținându-se de fapt reducerea ratei metabolice, adică o lenevire a metabolismului. Dovada este tocmai recâștigarea cu surplus a kilogramelor pierdute.

joi, 10 mai 2018

Hidratare celulară sau boală?



Auzim mereu vorbindu-se peste tot despre hidratare, despre programe de hidratare și detoxifiere ale organismului, despre centre unde în schimbul unor sume de bani, nu de neglijat, se practică adevărate ”strategii”, ritualuri, de ”detoxifiere și hidratare” etc. Aceste centre de ”DETOX” vin cu oferte de sucuri din fructe și vegetale, curățarea colonului prin colonohidroterapie, ceaiuri din plante rare etc, lucruri foarte îndrăgite de unele persoane.
Problema hidratării, este o problemă foarte serioasă, deshidratarea crescând riscul de îmbolnăvire și de deces. Numai că lucrurile în privința hidratării nu stau chiar așa cum se crede și hidratarea mult dorită înseamnă altceva decât freshuri de fructe, programe de detox sau alte amatorisme, organismul funcționând după regulile bio-chimiei și nu ale nutriționiștilor de ocazie, fie vecini, fie medici.
Foarte mulți cred că hidratarea înseamnă doar să bei apă cât mai multă. Am auzit de foarte multe ori această recomandare comună din partea multor medici sau nutriționiști. Hidratarea celulară depășește nevoia de apă. Adesea apa pe care o bem nu ajunge în celule ci este pur și simplu eliminată prin urină. Supraalimentarea cu apă nu înseamnă neapărat și apă în celule. O hidratare corectă nu înseamnă o supraîncărcare cu apă a organismului ci obținerea de apă în interiorul celulei. Cum? Aici majoritatea specialiștilor care recomandă cât mai multă apă se blochează. Să privim la ceea ce medicina cuantică și bio-chimia ne spun despre celulă și anume că membranele celulare au sarcina electrică pozitivă la exterior și negativă la interior: 
                                       +   +   +  _membrana celulară
                                       -    -    -
Între aceste sarcini se stabilește un flux de energie electrică. Starea nostră de sănătate și procesul de îmbătrânire sunt strâns legate de mărimea acestui flux, de cantitatea de energie electrică transportată prin membrană. Cu cât sarcina sau încărcătura electrică pe membrana celulară crește (adică mai mulți de minus și mai mulți de plus) cu atât se obține un flux energetic mai mare și implicit o hidratare mai bună. Cum? O parte din hidrogenul din apa intercelulară, pe care o bem, va trece în celulă și va forma apă cu oxigenul din celulă. Cu cât sarcina electrică membranară este mai mică cu atât mai puțin hidrogen va trece și se va obține mai puțină apă. Dar se găsește suficient oxigen în celule pentru a forma apă cu hidrogenul? Aceasta este o altă problemă. Atât în cazul oxigenării cât și în cel al hidratării celulare, există credința falsă, în rândul multor medici și nutriționiști, că aportul crescut de oxigen sau de apă rezolvă problemele celulei. Faptul ca avem apă și oxigen în sânge nu înseamnă neapărat că le avem și în celule. Atragerea oxigenului în celulă și obținerea apei se fac după niște mecanisme complexe bine stabilite. Toți respirăm și dacă oxigenul ar trece așa de usor și în cantitatea pe care o vrem în celule prin simplă respirație, precum se crede, nu ar mai face nimeni cancer. Este cunoscut faptul că o celulă devine canceroasă din cauza cantității prea mici de oxigen care intră în celulă la un moment dat și a deshidratării intracelulare accentuată și permanentă. Este pur și simplu lipsă de apă în interiorul celulelor. Oricât de mult s-ar face sport sau exerciții de respirație, sau terapie hiperbară, oxigenul nu poate fi transferat din sânge în celulă dacă nu sunt îndeplinite anumite condiții.
Revenind la problema hidratării, din cauza lipsei fluxului energetic, celula intră în deshidratare și, în lipsa apei suficiente, se încarcă cu toxine. Suntem cu toții conștienți că avem acumulare de toxine în corp, dar toate eforturile noastre de detoxifiere sunt ineficiente dacă nu se obține apă în interiorul celulei. Dietele improprii, de multe ori făcute de nutriționiști, creează terenul pentru deshidratarea cronică a celulei fapt care duce în cele din urmă la acumularea de toxine și produși de oxidare și implicit la așa numitele boli cronice. Un lucru evident legat de deshidratarea celulară, este procesul inflamator. Inflamația cronică este acumularea de compuși oxidativi în celule care în cele din urmă trec în fluxul sanguin. Sunt persoane care beau 3-4 litri de apă zilnic și cu toate acestea celulele lor sunt deshidratate. Doar restabilirea unui flux energetic membranar care să ducă la o hidratare optimă a celulei va putea face reversibile multe dintre bolile cronice și va încetini semnificativ procesul de îmbătrînire. Un organism bine hidratat la nivel celular încetinește îmbătrînirea biologică. Capacitatea de hidratare a celulei însă este dată de sănătatea membranelor celulare. La rândul ei, sănătatea membranelor celulare este influențată în mod direct de dietă. Am văzut de multe ori erori în cadrul dietelor ”sănătoase”, recomandate de către unii medici sau nutriționiști, care duc la degradarea membranelor celulare și implicit la deshidratarea celulei, adică la boli. Și unele medicamente, precum antiinflamatoarele nesteroidiene, duc la o scădere a coerenței fluxului energetic și la o deshidratare celulară.
În corpul uman, aproximativ două treimi reprezintă apă iar din această apă, două treimi se află în interiorul celulelor și în sistemului limfatic. Odată cu înaintarea în vârstă corpul își pierde capacitatea de a produce apă în interiorul celulelor. Dacă am avea o hidratare intracelulară bună sau chiar perfectă, am avea și o stare perfectă de sănătate și un proces foarte lent de îmbătrânire, întrucât apa reprezintă un mecanism foarte important de eliminare a toxinelor și a produșilor de oxidare. Apa este produsul final al organismului prin care se elimină toxinele din corp.
              Pentru acest lucru trebuie îmbunătățite sarcinile electrice de pe membranele celulare iar acest lucru se obține prin aplicarea dietei corespunzătoare cât și prin creșterea aportului de substanțe cu anumite proprietăți. Pe lângă multe alte surse importante, cea mai banală și uzuală substanță și care face parte din alimentația noastră, este sarea de masă (clorura de sodiu). Și mereu se recomandă evitarea sării. Pe toate biletele de externare, indiferent de afecțiune, la recomandări gasim dietă hiposodată. De ce oare? Sarea de masă, un electrolit, are o sarcină electrică pozitivă în jurul sodiului și o sarcină negativă în jurul clorului. Această sarcină negativă reprezintă un potențial mare de hidratare a celulei. Adică un potențial mare de însănătoșire? Există însă afecțiuni, în care utilizarea sării este nerecomandată. În cazul acestor tipuri de afecțiuni există alte principii, mai bune, care pot fi folosite, și care alături de dietă, elementul central, soluționează această problemă.



duminică, 25 martie 2018

Dieta ADN, o înșelătorie...




În urma rezultatelor cercetărilor științifice, făcute publice în Jurnalul Associației Medicale Americane, la sfârșitul lunii februarie 2018, a vuit toată presa internațională despre înșelătoria cu dieta în funcție de ADN sau genotip. Cotidiene de prestigiu au folosit cuvinte dure precum escrocherie, șarlatanie, înșelătorie etc.
Bazându-se pe niște studii mai vechi, care nu certificau ci doar sugerau că anumite gene ar putea fi predictori buni ai răspunsului unui anumit tip de dietă, și pe un fond medical în care testele ADN sunt tot mai mult folosite pentru stabilirea unor tratamente, ideea unui astfel de ”medicament de precizie” pentru pierderea în greutate a reprezentat o atracție puternică, lucrurile devenind tentante pentru unele laboratoare de testare genetică care doreau să facă afaceri. Deținătorii unor anumite laboratoare medicale, s-au gândit că pot scoate câștiguri bune, profitând de nepriceperea oamenilor, și au lansat pe piață ideea dietei în funcție de ADN, cu scopul de a câștiga bani din vânzarea unor kit-uri.  Fiecare dintre aceste pachete de testare, conține o pensulă mică tampon sau o pipetă cu care cumpărătorul își prelevează mostre de ADN din cavitatea bucală și care se trimite înapoi către aceste laboratoare, în pachete sigilate, preplătite, autotimbrate. Costul unui astfel de pachet este de aproximativ 80-100 de euro. Cumpărătorul primește înapoi, de la laborator, un program nutrițional generalizat, nimic altceva decât o replică a unor programe nutriționale consacrate și ușor modificate, pentru a nu stârni suspiciuni. În Romania, profitându-se de neștiința oamenilor, că aceste kit-uri pot fi achiziționate liber din toate farmaciile din UE, lucrurile sunt și mai degenerate, pretinzânduli-se credulilor, de către intermediari, sume de 600 de euro pentru același program, munca medicului-intermediar constând doar în traducerea programului, din limba engleză sau germană, în limba română, care la un traducător autorizat costă 10 euro. Și pacientul merge acasă mulțumit că i se va face o dietă ”personalizată” adaptată profilului său genetic.
Sesizând escrocheria la care sunt supuși credulii de către unele laboratoare și de către unii intermediari, mai mulți cercetători științifici au luat atitudine și au inițiat studii aprofundate în acest sens, demascând păcăleala.
Astfel,  prof. dr. C. D. Gardner, cercetător științific la Centrul de Cercetare și Prevenție de pe lângă Universitatea de Medicină Stanford, și colaboratorii săi, au recrutat 632 de adulți supraponderali sau obezi cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani și i-au distribuit, la întâmplare, să urmeze două diete sănătoase, cu conținut scăzut de grăsimi sau cu cantități reduse de carbohidrați,  timp de un an de zile. În total, 609 au terminat studiul. Nici unul dintre testele genetice sau metabolice nu a fost un predictor bun al succesului vreunuia dintre subiecti pe o dieta sau alta, au descoperit cercetatorii. Acest studiu a costat 8 milioane de dolari.
S-a constatat că ambele grupuri au înregistrat scăderi în greutate la fel de bine dar nu a existat nicio legătură între dieta urmată și genele testate. ”Ambele grupuri aveau în componență persoane care au slăbit, în contradicție cu ceea ce arătau testele genetice sau particularitățile metabolice”, au conchis cercetătorii. Cu această ocazie, s-a dovedit de asemenea că ”dietele pe grupe de sânge au o utilizare dubioasă”.
Fiind vorba despre înrudiri pe populații mari și numai de două sau trei tipuri de gene luate în considerare, ”analiza ADN produce aproape aceleași rezultate de fiecare dată, însă interpretarea variază deoarece rezultatele sunt probabilistice”. ”Oamenii răspundeau la fel la regimul de scădere în greutate, indiferent de ceea ce indica genetica lor”. Este o naivitate să crezi că în schimbul a 100 de euro, cât costă kit-ul, ți se va face profilul genetic mult dorit.  Acest tip de studiu este scump, consumator de timp si dificil de facut, a spus profesorul Gardner. ”Există mai mult de 850.000 de modificări genetice numite polimorfisme cu un singur nucleu (SNP), care ar trebui testate pentru a vedea dacă vreuna dintre ele influențează  rezultatele dietei. Nu cred că vreau să analizez 850.000. Este prea mult.” Dietele în funcție de ADN nu functioneaza: "Nici măcar nu ne-am apropiat", spune cercetatorul.
Un alt cercetător, Timothy Caulfield, de la Universitatea din Alberta spune că: "Știm că pierderea în greutate este dificilă și că menținerea este chiar mai dură. Genetica este relevantă dar nu pare să fie formula magică care va remedia această problemă". Analiza dacă aceste diete "potrivite"  "s-au potrivit" cu predispozițiile genetice presupuse ale unei persoane, nu au arătat dovezi că persoanele din dieta "corectă" au pierdut mai multe kilograme decât alții.
Profesorul Bill Newman, genetician specialist în medicină genomică translațională de la Universitatea Manchester, a declarat: "Sunt foarte atent la probele privind aceste teste. Nu cunosc niciun studiu care să indice utilitatea clinică a acestora. Acestea nu sunt aprobate pe NHS deoarece nu îndeplinesc criteriul de referință pentru utilizarea clinică. "
Cercetătorul genetician dr. Kat Arney (Cambridge), a spus: Dovezile știintifice că, pentru oricine cu un anumit genotip, urmand o dieta pe acest criteriu, va fi mai bună decat oricare alta, nu au fost descoperite încă. "Consider un test de genul acesta ca o păcăleală - dar dacă încurajează oamenii să învețe mai multe despre genele lor și îi motivează să trăiască un stil de viață mai sănătos, atunci este bine".
Dieta metabolica, dieta pe grupe de sânge, dieta ADN (pe genotipuri), sunt diete generalizate și cu scop mercantil.  Celula are aceleași principii de funcționare pentru toată lumea iar grăsimea se depozitează după aceleași mecanisme, indiferent de ADN, de grupa de sânge sau de metabolism, iar procesul invers, de slăbire, respectiv de rupere a legăturilor chimice din țesutul adipos, funcționează de asemenea la fel pentru toată lumea, indiferent de ADN, grupă de sânge sau metabolism.
O dietă personalizată necesită timp, nu se face stând doar 15 minute față în față cu cel în cauză ci presupune cunoașterea în detaliu a pacientului și a problemelor sale specifice, impunându-se o abordare holistică și fiind necesare câteva ore pentru îndeplinirea protocolului (investigarea amănunțită a celui în cauză, pregătirea programului nutrițional și, după aceea, cel mai important lucru, transmiterea informației). Transmiterea informației reprezintă partea cea mai importantă dintr-un protocol nutrițional. Trebuie explicat celui care vrea să slăbească sau să se vindece, cum funcționează și care sunt mecanismele care îndeplinesc această sarcină, pentru a înțelege ce are de făcut și de ce, și nu este în regulă dacă acesta pleacă cu neclarități și aspecte neînțelese. De obicei, pentru elaborarea unei diete personalizate, numai partea inițială, de investigare, și cea finală, de transmitere a informației, necesită aproximativ două ore, în funcție de caz, pentru a asigura acoperirea tuturor aspectelor care necesită analiză și mai apoi, un răspuns.




vineri, 16 martie 2018

Infarctul miocardic. O șansă în plus.





Principalele afecțiuni cardiovasculare care afectează lumea modernă sunt ateroscleroza și hipertensiunea arterială, ambele fiind profund influențate de dietă la fel ca obezitatea. Ambele afecțiuni pot fi abordate nutrițional, dieta fiind un amestec multi-component de nutrienți, care pot interacționa unul cu celălalt. Mulți factori de risc alimentar contribuie la aceste boli în diversele clase sociale și etnii. Acești factori de risc sunt adesea evidențiati în rândul tinerilor, astfel încât măsurile preventive trebuie inițiate din tinerețe.
Patobiologia bolilor cardiovasculare este complexă, dar are ca element principal declanșator interacțiunea dintre genetică și mediul înconjurător sau, mai simplu spus, reacția, răspunsul, genelor la nutrienții consumați. Dintre mecanismele de mediu, puține sunt mai influente decât dieta.
Prevalența factorilor de risc cum ar fi hipertensiunea, obezitatea și dislipidemia sunt în creștere rapidă și, așa cum este de așteptat, acestea sunt asociate cu apariția infarctului miocardic. Odată produs, infarctul miocardic duce la leziuni ale mușchiului inimii. Pacientul în cauză este supus unor intervenții specifice, primele 48 de ore fiind decisive. Se fac analize pentru electroliți. Până aici totul se știe, se cunoaște. Din păcate însă, în majoritatea cazurilor, se insistă doar pe potasiu și sodiu. Ceea ce nu se monitorizează, și este de maximă importanță, este magneziul, deficitar la marea majoritate, de multe ori acesta putând avea rolul determinant în a supraviețui sau nu. Magneziul reduce efortul de contracție și frecvența ritmului cardiac, scăzând necesarul de oxigen al inimii și exercitând o acțiune antiischemică asupra mușchiului cardiac. Necesar pentru reglarea funcției de pompă de sodiu și potasiu, pereții vaselor inimii conțin de două ori mai mult magneziu decât orice alt țesut al organismului, de aceea carența acestui mineral afectează în mod special și direct inima. Știindu-se aceste aspecte, poate nu de către orice specialist, este de o importanță vitală ca magneziemia să fie făcută în cazul fiecărui pacient care a suferit un infarct miocardic.
Un alt nutrient de maximă importanță în recuperarea rapidă după un infarct miocardic și despre care nu se știe aproape nimic, nici măcar cât despre magneziu, este D-riboza. Importanța D-ribozei ca supliment nutrițional este că, deși corpurile noastre produc D-riboză, acest proces este un proces foarte lent. Este probabil factorul care limitează rata de recuperare pentru pacienții care au suferit un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, fiind un nutrient cu adevărat important de administrat din primele momente. De ce? Aici pătrundem iarăși pe terenul biochimiei, respectiv direct la celulă și mai precis direct la mitocondrie. Cererea mare de energie (ATP) de către țesuturile cardiace nu poate fi satisfăcută suficient de rapid de către mitocondriile afectate, compromise. Nemaiașteptând dupa procesul lent de producere internă a D-ribozei, suplimentarea cu D-riboză, care este un precursor al ATP-ului, va restaura mai rapid alimentarea cu ATP, acest aspect fiind de maximă importanță în restabilirea eficienței energetice cardiace.
În concluzie, pentru a avea șanse maxime de recuperare, celor care au suferit un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, pe lîngă tratamentul clasic, ar fi bine, fiind de maximă importanță, după cum spun studiile, mai ales în primele zile, să li se asigure suplimente nutriționale precum magneziu și D-riboză. Întrebați specialistul, despre aceste lucruri!





luni, 5 martie 2018

Bolile de nutriție, fără nutriție?



Bolile de nutriție, după cum le spune și numele, sunt oricare dintre bolile legate de nutrienți și pot include deficiențe sau excese în dietă, obezitate, tulburări de alimentație, boli cronice cum ar fi bolile cardiovasculare, hipertensiunea, cancerul și diabetul zaharat. Bolile nutriționale includ, de asemenea, anomalii de dezvoltare care pot fi prevenite prin dietă, tulburări metabolice ereditare care răspund la tratamentul nutrițional, boli autoimune, alergii și intoleranțe alimentare ș.a. Marele paradox, în cazul acestor afecțiuni, este că deși sunt catalogate ca boli de nutriție, acestea sunt tratate preponderent cu medicamente, planul nutrițional personalizat, lipsind cu desăvârșire.
Întrucât aceste boli sunt în strânsă conexiune cu starea de sănătate a celulei iar celula pentru a fi sănătoasă are nevoie de oxigen și nutrienți, cei vitali și nu cei pe care îi alegem noi preferențial, s-ar putea accepta în mod tacit, că nu  există niciun medicament care să vindece o boală nutrițională, ci doar să ascundă evoluția bolii sub aparențe înșelătoare, prin diminuarea simptomelor. Pentru a vindeca aceste boli se impune cunoașterea mecanismelor care stau la baza declanșării acestor afecțiuni și nu tratarea simptomelor generate de acestea. Datorită medicinei cuantice și bio-chimiei, la ora actuală aceste mecanisme sunt cunoscute și nu ar trebui să mai existe impedimente în vindecarea acestor boli.
Spre exemplu în tratarea cancerului o mare greșeală care se face este a considera aceste malignități drept cauză și a crede că distrugerea lor duce la videcare. Aceste tumori maligne nu sunt altceva decât niște efecte secundare ale dereglărilor apărute în funcționarea celulelor normale. Orice tratament, în acest sens, care țintește doar suprimarea celulelor maligne fără a interveni în blocarea mecanismelor care determină transformarea celulelor sănătoase în celule maligne, este un tratament inutil, urmat de recidive și de efecte adverse serioase cu urmări binecunoscute.
Un alt exemplu cu tratamente eronate, este cazul bolilor autoimune, care înregistrează o creștere accentuată. Primul pas în dezvoltarea bolilor autoimune este expunerea organismului la alimente și substanțe agresoare în paralel cu existența unei diete deficitare în anumiți nutrienți. În mod eronat se crede că rolul sistemului imunitar este să protejeze organismul, doar de afecțiuni cauzate de bacterii, virusuri, paraziți sau celule dezvoltate anormal, și să atace doar în aceste cazuri. Ceea ce nu se știe, sau se știe prea puțin, este faptul că multele boli autoimune sunt declanșate în proporție covârșitoare, nu de paraziți, bacterii sau virusuri, ci de alimente. Bolile autoimune nu se încadrează toate la aceleași simptome,  epidemiologie sau patologie, dar au o origine comună. Bolile autoimune nu se manifestă imediat la contactul cu aceste alimente și substanțe, putând trece ani de zile, mai mulți sau mai puțini, până la primele simptome, în funcție de cantitatea și frecvența cu care se aduc aceste substanțe în organism și în funcție de nutrienții lipsă din dietă. Totul este în regulă până când alegerile nutriționale ”sănătoase” reușesc să strice anumite echilibre interne și să creeze mediul și puntea de pătrundere a substanțelor agresoare în organism. Pătrunse în interiorul corpului uman, particulele din aceste alimente și substanțele agresoare, interacționează cu diferite organe sau elemente constitutive ale acestora, atașându-se de ele și generând efecte toxice, carcinogenice, genetice și disfuncții reproductive. Aceste interacțiuni-atașări, pot fi pe pancreas, creier, glande salivare sau lacrimale, tiroidă, articulații, piele, trombocite, mielină etc. Inclusiv ADN-ul poate fi ținta acestor substanțe agresoare. Odată stabilizate și atașate de organisme, aceste substanțe vor fi detectate de sistemul imunitar care își va face datoria și va declanșa atacul asupra acestor intruși, odată cu distrugerea lor distrugând și celulele din țesutul organelor de care s-au atașat. În ziua următoare acest proces va fi reluat și va continua pemanent, întrucât, zi de zi, noi substanțe agresoare vor ajunge in organism și se vor atașa de organele în cauză. Terapiile și tratamentele cu imunosupresoare și corticosteroizi ameliorează simptomele acestor afecțiuni, inducând o oarecare stare de bine, însă dozele vor crește mereu generând efecte adverse pe măsură iar în momentul în care sunt întrerupte, se constată că boala a evoluat și este mult mai agresivă, ca urmare creându-se un cerc vicios în care bolnavul va recurge din nou la medicamente. Bineînțeles, este o abordare eronată, întrucât nu sistemul imunitar este cauza acestor afecțiuni. Mai mult decât atât, un sistem imunitar reprimat lasă organismul fără apărare și expus bacteriilor și virușilor. Abordarea eficientă în vederea vindecării este mult diferită și ceea ce trebuie făcut în acestă direcție este stoparea expunerii la substanțele agresoare simultan cu crearea condițiilor necesare decuplării punții care asigură transportul acestor substanțe către organele țintă, altfel, orice scăpare, orice eroare nutrițională, va reiniția atacul sistemului imunitar asupra propriului organism.
De asemenea, nici în alte boli nutriționale situația nu este diferită. Dacă un diabetic renunță la medicație, va înregistra o creștere marcantă a valorilor glicemice, ceea ce înseamnă că tratamentul făcut până la momentul respectiv a fost destinat doar corecției glicemiei și nu înlăturării cauzei și vindecării. La fel se întâmplă și în cazul hipertensiunii arteriale când renunțarea la tratamentul medicamentos va duce la creșterea valorilor presiunii sanguine, semn că nu s-a produs nicio schimbare în starea de sănatate.
Toate aceste stări de fapt, nu pot fi schimbate dacă nu se intervine asupra mecanismelor declanșatoare ale acestor boli. Din nutrigenomică se știe că alimentele influențează în mod direct expresia genelor. Se știe de asemenea că expresia genelor influențează în mod direct starea de sănătate sau de boală a unui om. In concluzie, alimentele influențează în mod direct starea de sănătate sau de boală și tocmai de aceea bolile nutriționale, precum diabetul, obezitatea, bolile autoimune, cancerul etc, nu pot fi vindecate numai cu medicamente, oricât de mult s-ar încerca.


Dacă nu cunoști, nu înseamnă că nu există